Prezumţia de vinovăţie a magistraţilor

PREZUMŢIA DE VINOVĂŢIE A MAGISTRAŢILOR VA ÎNLĂTURA CORUPŢIA DIN JU$TIŢI€  de Col. Vasile Zărnescu

 

Dezbaterea clamoroasă care se face în chiar aceste zile în mass media pe tema raportului Comisiei Europene, referitor la „corupţia fără corupţi“ din Ju$tiţia şi din societatea românească, mă îndreptăţeşte să republic – fiindcă este la fel de actual – articolul «Când Justiţia se „joacă“ de-a „dreptatea“», fără modificări – în afară de una: ţinînd cont inclusiv de criticile din actuala ediţie a raportului C. E. (care, oricum, nu face decît să repete criticile din rapoartele anterioare), cuvîntul „Justiţie“ l-am scris „Ju$tiţi€“, pentru că exprimă mai bine atît tema dezbaterii, cît şi realitatea: corupţia din „Ju$tiţi€“, care se răspîndeşte – ca un veritabil S.I.D.A. social-politic –, prin metastază, în toate subsistemele sistemului social global. Materialul a apărut în revista Alo, Bucureşti, nr. 3(15), martie 2005, pag. 10-11. Dar, pentru a-l racorda la realitatea acestor zile, l-am dezvoltat şi argumentat suplimentar cu partea a doua.

1. CÂND JUSTIŢIA SE „JOACĂ“ DE-A „DREPTATEA“

Sociologul Vasile I. Zărnescu descoperă că „jocul“ se încadrează – de cele mai multe ori – la capitolul „corupţie“, subsumat legii penale. Pentru unii purtători ai robei dreptăţii, Magistratura a devenit o afacere veroasă. Sporeşte „ca-n poveşti“ (adică nefiresc) lanţul vilelor şi al altor averi, proprietate a judecătorior şi procurorilor. Ei nu au de dat explicaţii nimănui? Şi mai grav, românii sunt, într-o mare proporţie, nemultumiţi de magistrati. Parlamentu European ştie toate acestea şi ne atrage atenţia: România nu poate intra în U.E. cu o asemenea Justiţie!” (Şapoul redacţional făcut de directorul revistei, d-l Eugen Florescu).

În ce proporţie este înrădăcinată corupţia în Magistratură, care este un subsistem esenţial al societăţii? Problema nu este una de „despicare a firului în patru“, ci una de o extremă importanţă în stabilirea politicii adecvate pentru înlăturarea corupţiei – care, după cum am mai scris, afectează siguranţa naţională. Acum, iată, au ajuns la această opinie inclusiv actualii guvernanţi, încît chestiunea se discută în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

1.2. Fără dreptate nu e libertate

Este evident că dictonul Corruptio optimi pessima – „Coruperea oamenilor celor mai buni este lucrul cel mai rău“ – are o conotaţie politico-socială şi îi vizează, în primul rînd, pe magistraţi, pentru că ei sunt consideraţi „cei mai buni“ dintre membrii societăţii, elita juriştilor: cei mai competenţi profesional şi de o moralitate ireproşabilă, dincolo de orice bănuială. Or, cum clamează un alt adagiu celebru şi care se referă, în mod expres, chiar la Justiţie – Sine iustitia, nulla libertas, „Fără dreptate, nu există libertate“ –, dacă Magistratura nu este corectă, dacă dreptate nu e, atunci nimic nu e – nici libertate, nici democraţie, nici stat „social“, nici autoritate a statului, adică „dictatură a LEGII“; nu este decît haos organizat, numit şi corupţie instituţionalizată cu acoperire legală, adică sub paravanul Magistraturii şi, nu de puţine ori, al Parlamentului.

Corupţia din Magistratură şi-a găsit o expresie concentrată şi asimetrică într-o formă antinomică, concretizată în încercarea de înfiinţare a Asociaţiei Victimelor Magistraturii. Recunoaşterea implicită a respectivei densităţi a corupţiei este tocmai refuzul Tribunalului Municipiului Bucureşti de a acorda personalitate juridică Asociaţiei, deşi demersurile acesteia datează de cîţiva ani. În fond, dacă erau oneşti, cum le cere deontologia, judecătorii respectivi nu aveau de ce să se teamă de protestele victimelor greşelilor „cîtorva“ magistraţi. Abia îşi spălau imaginea, uzînd de proverbul „Pădure fără uscături…“. Dar, prin acest refuz, tocmai au confirmat, implicit, vinovăţia apriorică a Magistraturii, în sensul afirmat inclusiv de noi aici.

1.3. Evaluarea corupţiei în Magistratură

Opinia publică este convinsă că, în Magistratură, corupţia este o plagă extinsă şi profundă. Problema spinoasă de care ne izbim este comensurarea cît mai precisă a corupţiei. Conform părerii formulate acum cîţiva ani de către preşedinta Asociaţiei Victimelor Magistraturii, Magistratura ar fi coruptă în proporţie de peste 90 la sută. Preşedintele Emil Constantinescu avansase un cuantum mai mic, parcă 80 la sută; dar, oricum, tot şocase întreg mapamondul, şi nu doar opinia publică internă, cu această afirmaţie făcută la „rece“, fiindcă, se afla, pe atunci, în vizită în Finlanda. Cam în jurul acestui procentaj se situase şi estimarea ministrului, din acea vreme, al Ju$tiţi€i, Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă. Nu ştim cît de exacte erau cifrele avansate de aceştia doi, dar, fiind vorba de preşedintele ţării şi de ministrul de Ju$tiţi€, evident că aveau o documentaţie mai bogată şi mai exactă, deoarece erau cei mai autorizaţi înalţi oficiali ai statului, pe această problemă. Ba, încă, Valeriu Stoica trebuia crezut în baza logicii paremiologice, exprimată în dictonul ne-juridic, dar paradoxal, „Gura păcătosului adevăr grăieşte!“ Căci, dacă nici el – care cunoştea foarte bine fenomenul corupţiei, întrucît a promulgat Ordonanţa dezincriminării deliberat provizorii a bancrutei frauduloase, spre a-i scăpa de puşcărie pe marii delapidatori – nu era documentat, atunci nu vedem cine l-ar întrece!

Dar să fim indulgenţi şi să admitem că nu ar fi vorba de proporţia de 80-90 la sută – care, dacă ar fi reală, ar provoca un adevărat ţunami pentru Magistratură, ci „măcar“ de procentajul de 51 la sută, cum se admite în procesul electoral – adică de „majoritatea simplă“. Dar, dacă, în procesul electoral, se ajunge la proporţia de „majoritate simplă“, atunci ştim ce se întîmplă: se inversează culoarea politică a garniturii aflate la Putere – cei care au deţinut Puterea pînă atunci trec în Opoziţie, şi invers. Se inversează polii Puterii.

1.4. Inversarea valorilor

În baza acestui raţionament simplu şi valid, trebuie să acceptăm şi ceea ce refuză să admită – fiindcă sunt victimele unei gîndiri dogmatice – unii dintre prietenii mei judecători, procurori şi avocaţi, precum şi alţii ca ei: dacă Magistratura este coruptă în proporţie de 51 la sută din totalitatea membrilor ei, atunci se inversează scala de valori: ei nu mai fac dreptate, ci nedreptate, nu mai aplică legea, ci fărădelegea; ei nu mai sunt oneşti, ci profund necinstiţi. Numai că domeniul Magistraturii este unul vital pentru societate: în privinţa onestităţii şi a competenţei, trebuie să fie absolut „curată“, ca un cristal. Dacă mai apar abateri întîmplătoare, ca în cazul judecătorului onanist din Oradea, al celui exhibiţionist din Bucureşti – care îşi exhiba, invers, partea dorsală la public –, al judecătoarei care dansa goală – şi care, barem, avea scuza că arăta bine ca „animal juridic“ şi că era pe o casetă cu circuit închis –, atunci le înţelegem drept nişte cazuri de abateri regretabile de la natura socio-umană. Dar, chiar dacă le înţelegem, asta nu înseamnă că le acceptăm; dimpotrivă, le dezavuăm cu toată energia. Ulterior, aceste anomalii ies la iveală, într-un fel sau altul, şi se elimină din sistem – după cum s-a şi întîmplat cu cele de mai sus.

Poate demonstra preşedinta Asociaţiei Victimelor Magistraturii că Magistratura este coruptă în proporţie de peste 90 la sută?! Nu, nu poate, căci, dacă ar fi putut, ar fi făcut-o. Evident, nici nu a fost dată în judecată pentru calomnie de către Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.), iar de către magistraţi, în mod individual, nici atît, pentru că, presupunem, nici unul nu s-a dovedit „atît de curat încît să arunce primul cu piatra“, cum ne avertizează Iisus. Dar opinia publică ştie că asta este situaţia: corupţia a cuprins întreaga societate, aduncînd-o în faza metastazei. Şi asta îndeosebi din cauză că Magistratura este cel mai corupt subsistem social.

Caracterul pernicios absolut al corupţiei rezidă în marea sa dispersie statistică şi, mai ales, în situaţiile aparent respectabile, greu de dovedit că sunt corupte, cum este cazul judecătoarei Maria Huza, ditamai preşedinta Tribunalului Municipiului Bucureşti (T.M.B.) Fiindcă era şi profesoară la Universitatea din Slatina, culpa ei este şi mai gravă. Fireşte că era şi competentă, altfel nu ar fi fost promovată în acest important post – căci nici doamna Rodica Stănoiu, ministrul de atunci al Ju$tiţi€i, nu şi-ar fi permis să o avanseze chiar aşa, doar pentru că fuseseră colege de catedră. Dar tocmai această competenţă profesională constituie pericolul cel mai mare: un hoţ prost poate fi prins uşor, dar un magistrat competent şi corupt, aproape niciodată, pentru că ştie să se ascundă în spatele legilor.

De aceea şi măsurile punitive sunt proporţionale cazului în speţă: Legea precizează că „necunoaşterea legii nu îl absolvă de răspunderea civilă sau penală“ pe cetăţeanul obişnuit şi nici nu îi acordă măcar circumstanţe atenuante; dar încălcarea ei de către un jurist – care, din definiţie, cunoaşte Legea – constituie circumstanţe agravante; pentru un magistrat, însă, care trebuie să fie un exemplu de moralitate şi care trebuie să îi judece pe alţii, încălcarea Legii constituie faptă intolerabilă, iar pedeapsa trebuie să fie exemplară: adică maximă şi, totodată, trebuie exclus definitiv şi complet din domeniu, interzicîndu-i-se să mai practice vreo activitate cu tangenţă juridică – adică să fie procuror, avocat, notar sau jurist consult la vreo întreprindere –, tot aşa cum medicilor care comit abateri grave în domeniul lor li se interzice practicarea medicinii.

1.5. Prezumţia de vinovăţie a magistraţilor

Dacă admitem, aprioric, procentajul „minimal“ de 51 la sută pentru corupţia din Magistratură, atunci el devine un argument imbatabil ca să introducem – cu prilejul iminentei noi revizuiri a Constituţiei – amendamentul pe care l-am mai expus opiniei publice: prezumţia de vinovăţie a magistraţilor. În acest fel, fiecare magistrat este obligat să demonstreze – prin modul cum judecă – faptul că e corect şi, totodată, să îl denunţe imediat pe magistratul corupt, pentru a înlătura oprobriul care apasă acum asupra Magistraturii. Numai aşa se va asana sistemul Magistraturii, se va elimina corupţia din interior şi se va ajunge la reinstituirea situaţiei anterioare, normale!

Analiza proporţiei „minimale“ de 51 la sută vizează doar aspectul cantitativ al fenomenului. Dar este absolut necesar să ţinem cont şi de dimensiunea calitativă a problemei. Licenţiaţii din România au făcut, în cvasitotalitatea lor, şi un dram de filozofie la facultatea pe care au absolvit-o şi îşi mai amintesc de importanţa acestor concepte. Deci, toţi intelectualii trebuie să fie de acord că, dacă privim lucrurile şi din punctul de vedere al raportului cantitate-calitate, atunci nu o facem doar de dragul de a deveni plicticoşi, ci de a pune în ecuaţie corectă termenii analizei şi sintezei.

Dacă introducem în considerentele noastre şi dimensiunea calitativă a problemei, atunci am putea spune – teoretic vorbind – că nici nu mai este absolut necesar să avem „majoritatea simplă“ de 51 la sută, invocată mai sus, pentru a introduce prezumţia de vinovăţie a magistraţilor. Deoarece este simplu de înţeles că este de ajuns ca şeful instituţiei să fie corupt, pentru ca virusul corupţiei să prolifereze în progresie exponenţială. Şi chiar dacă, în cadrul unei judecătorii, nu se ajunge la proporţia minimă de 51 la sută corupţi, presiunea şefului corupt asupra celorlalţi judecători (respectiv, funcţionari importanţi) este atît de mare, încît chiar dacă nu „achiesează“, în marea lor majoritate, la corupţia practicată de şef şi rămîn cinstiţi, totuşi, nu se pot opune corupţiei şi nu o denunţă, lăsîndu-i pe alţii să-şi asume riscul respectivului demers: pe alţi colegi mai curajoşi sau pe cei din Serviciile Secrete. Asta, în măsura în care aceştia din urmă au reţea în Magistratură; deşi, după cum se pare, nu prea au, de vreme ce corupţia este atît de adînc înrădăcinată aici!

1.6. Maria Huza = simbolul patologiei politico-juridice

Conform unei definiţii laconice, „corupţia este abuzul de funcţie publică în scopul obţinerii unor câştiguri personale ilicite“. Cîştigurile respective nu trebuie înţelese, însă, numai în sensul obişnuit, ca „bani daţi în plic“ drept mită: ele pot fi relaţii de influenţă, funcţii de mare prestigiu public şi foarte bine plătite, bunuri de mare valoare obţinute la un preţ derizoriu prin încălcarea discretă a legii sau chiar cu acoperire legală etc. În acest sens, cazul judecătoarei Maria Huza, preşedinta T.M.B., este irefutabil. Într-adevăr, ea a abuzat de funcţia sa publică pentru a-şi cumpăra o casă foarte valoroasă la un sfert din preţul de piaţă (de peste două miliarde de lei, la acea dată) şi în condiţii foarte rapide: i s-a făcut imediat buletin de Capitală; în aceeaşi zi în care a închiriat-o de la primărie a făcut şi contractul de cumpărare a locuinţei – cumpărată în rate, pînă în 2015, şi cu dobîndă subvenţionată de stat (pentru că avea „renumeraţia mică, după buget…“), în condiţiile Ordonanţei nr. 19/1996, deşi nu era nici tînără căsătorită, nici handicapată psiho-somatic etc., cum stipulează Ordonanţa; este, însă, handicapată moral. Şi – atenţie! – a dat declaraţii false, dar cu multă ingeniozitate, pentru a nu fi descoperită şi a nu fi, eventual, incriminată (vezi Cristina Hurdubaia, Robert Turcescu, „Judecătoarea fără de lege“, în Cotidianul, 31.01.2005, p. 1, 4-5)! Imediat după izbucnirea scandalului declanşat de Cotidianul, Maria Huza şi-a achitat, urgent, preţul integral al casei, cu scopul de a deveni proprietară deplină şi a putea, eventual, să o vîndă rapid (acum costă 5 miliarde de lei), ca să-şi şteargă urmele ilegalităţilor; dar, întrucît a cumpărat-o prin declaraţii false – ceea ce constituie fapte penale! –, contractul respectiv este nul de drept, casa trebuie confiscată de stat, iar judecătoarea trebuie băgată în puşcărie.

Însă preşedinta T.M.B. – căreia, vorba aceea, „nici nu i se uscase bine cerneala“ pe actul de numire în postul respectiv –, prin abuzurile sale, nu s-a limitat doar la persoana sa, ci şi-a pricopsit toată familia. Prin trafic de influenţă, i-a facilitat fiicei sale, Diana Huza – simplă funcţionară la B.C.R. –, cumpărarea casei, în aceleaşi condiţii: aplicînd fărădelegea (idem, „Fiica judecătoarei Huza a luat casă prin acelaşi mod de operare“, în Cotidianul, 01.02.2005, p. 1 şi 5); complice i-a fost Marian Vanghelie, primarul Sectorului 5, anchetat, cum relevase presa, anul trecut, de P.N.A. pentru diverse alte capete de acuzare, anchetă finalizată cu N.U.P. – „neînceperea urmăririi penale“ –, iar, acum, înţelegem de ce: pentru că a fost protejat, din umbră, de Maria Huza. După cum, la fel, înţelegem pe deplin şi motivul tergiversărilor făcute de T.M.B., prezidat de Maria Huza, în procesul penal al altui funcţionar guvernamental, Fănel Păvălache, subalternul lui Miki Şpagă: pentru că, vorba proverbului, „o mînă spală pe alta“ (cf. Silviu Alupei, „Biletele traficului de influenţă“, Justiţiarul, 11.03.2004, p. 3).

Apoi, prin relaţiile sale foarte influente şi extinse asupra multor instituţii, fiul ei, „Alexandru Huza a obţinut o locuinţă din fondul de protocol al statului, (…) destinate doar persoanelor cu funcţii sau demnitarilor publici, (…) deşi nu îndeplineşte nici una din cele două condiţii“, el fiind – la doar 28 de ani! – consilier în Ministerul de Externe. În această altă ilegalitate locativă, complicii preşedintei T.M.B. au fost Şerban Mihăilescu, pe atunci Secretar general al Guvernului, şi Eugen Bejinariu, ex-şeful R.A.A.P.P.S. şi succesorul lui Miki Şpagă în guvern (cf. Robert Turcescu, Cristina Hurdubaia, „Huza şterge urmele“, în Cotidianul, 02.02.2005, p. 1, 5 şi 19). Pariem că Al. Huza a ajuns aşa de tînăr diplomat tot prin relaţiile mămicii sale cu Rodica Stănoiu, ministrul Ju$tiţi€i, care era colegă cu Mircea Geoană, ministru de Externe, care era prieten cu alţii, în cercul extins al corupţiei; acum aceştia doi sunt doar senatori ai P.S.D. şi fac legi în Parlamentul României – stat pus la index de Uniunea Europeană pentru corupţia organizată şi instituţionalizată.

Prin tipărirea lor în presă, urmele ilegalităţilor comise de către marea magistrată Maria Huza au devenit – din oculte şi bine păzite – de neşters, căci sunt transparente, evidente şi imprescriptibile!

Oricum, d-l Robert Turcescu nu are suficientă dreptate cînd spune că „Maria Huza ar trebui să dispară urgent din magistratură“ (eodem loco, p. 19), deoarece părerea sa exprimă, de data aceasta, o soluţie minimală, care, astfel, încurajează corupţia. Judecătoarei Maria Huza trebuie să i se schimbe, pentru multă vreme, faimoasa ei haină de blană cu o uniformă vărgată şi, totodată, cum am mai spus, să i se interzică deplin şi definitiv accesul în domeniul juridic.

Şi vă rog să mai remarcaţi, în poza alăturată, şi perversitatea deplină a judecătoarei Maria Huza: îi pune pe alţii să jure pe Biblie şi îşi etalează la gît crucea creştină, dar, în fapt, ea se poartă absolut satanist. Căci, ce altceva decît satanism înseamnă să inversezi valorile, să inversezi Legea cu fărădelegea, Dreptatea cu Nedreptatea, Binele cu Răul?! De altfel, contele Alexandre de Marenches – faimosul şef al Serviciului de Informaţii Externe al Franţei – relevase: „Cea mai mare viclenie a diavolului este să ne facă să credem că nu există“. Mai mult, diavolul nu numai că pretinde că el nu există, ci, implicit, insinuează prin disimulare şi că el este Dumnezeu. La fel pretindea şi preşedinta Tribunalului, Maria Huza, că ea este Dumnezeu pentru subalternii săi, dar se comporta ca o diavoliţă. Norocul nostru cu noii şefi, curajoşi, ai Cotidianului, care – călcînd pe urmele publicaţiilor Adevărul, Evenimentul zilei, România liberă, România Mare, Ultima oră, Ziua etc. –, i-au arătat adevărata faţă a judecătoarei, motiv pentru care îi felicităm. Fiţi convinşi, însă, că preşedinta Tribunalului Bucureşti, Maria Huza, a mai comis şi alte ilegalităţi, pe care, prin transparenţa asigurată de presă, le vom afla cît de curînd.

2. „Noi vrem Ju$tiţi€, dar doar pentru căţei!“

Acesta a fost articolul de acum doi ani. Şi aceasta este parafrazarea replicii dulăului Samson către căţelul Samurache, din fabula lui Grigore Alexandrescu.

Desigur, ne imaginam cu toţii că presa va continua investigaţiile şi va afla totul despre celelalte potlogării ale fostei judecătoare.

Presa n-a mai continuat cu prea mare convingere. Nu a mai putut, fiindu-i îngrădit accesul la informaţii, sau, probabil, a fost speriată fluturîndu-i-se în faţă roba de judecător-procuror-avocat, care ştiţi cum este: neagră să bage groaza-n tine cînd o vezi, chiar dacă nici unul dintre cei care o poartă nu are o coasă în mînă! Dar are un pix cu care poate redacta sentinţe greşite, cu care te poate băga în mormînt. Comentariile presei au fost maliţioase, în genere, dar au fost cam puţine, ţinînd cont de dimensiunea cazului. Normal ar fi trebuit să fie pusă la stîlpul infamiei, iar campania de presă trebuia menţinută în forţă, pînă cînd Maria Huza era băgată-n puşcărie.

2. 1. „Nucleul dur al corupţiei“

Presa a urmărit doar cursul anchetării coanei Huza numai pentru faptele sale legate de achiziţionarea apartamentului. E-adevărat că, pe ici, pe acolo, s-a mai aflat cîte ceva din turpitudinile făcute de judecătoarea Maria Huza. Una ar fi hazoasă dacă nu ar fi dramatică prin implicaţiile uşor previzibile.

Astfel, unul dintre ţiganii noştri migratori a strîns o mare avere prin infracţiuni comise în Germania şi, ca să nu-i vină careva pe cap cu „ilicitu’“, s-a pus bine cu oamenii din Ju$tiţi€. Cum?! „S-a-ncumetrit, mînca-ţ-aş sentinţa, cu ei! Deci: Bercea s-a pus pe făcut copii, şapte. După care a căutat naşul potrivit la instanţa potrivită. Doamna jude Maria Huza, pe vremea aceea la Tribunalul Olt, a devenit naşa copilului lui Bercea. În semn dă răspect profund faţă dă meseria ei, Bercea l-a botezat p-ăla micu’ Judecătoru’. Moaşa lui Judecatoru’ este magistratul de la Tribunalul Olt, Mariana Sofia Moţ. Judecătoru’ ăla micu’ a lu’ Bercea Mondialu’ a crescut într-o lună ca alţii într-o vacanţă judecătorească. Şi, nebun de bucurie, tat’su a blagoslovit naşii cu plocoanele datinei, cît să-i crească ăla micu’ mare şi, după prima lovitură, o să fie primul Judecătoru’ la pîrnaie. Dacă nu se gîndeşte şi naşii la finul lor“ (cf. * „Maria Huza a văzut puţa lui Judecatoru’ şi ploconu’ lu’ tat-su“, în Academia Caţavencu, 14 dec. 2005). Ar fi comic dacă nu ar fi tragic cu-adevărat. Vedeţi la ce s-a pretat o judecătoare pentru a face rost de bani, de venituri necuvenite? S-a încuscrit cu un interlop!

Dar nu aţi aflat tot! „Theodor Stolojan – fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu şi lider al P.L.D. –, judecătoarea Maria Huza şi preşedintele P.L.D. Olt Gabi Diaconu (fostul viceprimar democrat al Slatinei) sunt cele trei nume grele de pe lista naşilor omului de afaceri din Drăgăneşti-Olt, Sandu Anghel. Prea puţină rezonanţă are acest nume. Nu-i aşa că Bercea Mondial vă spune mult mai multe? El este cel pe care Parchetul din Olt l-a găsit basma curată anul trecut, deşi din dosarul lucrat de finanţişti“ (…) a reieşit că «a „ţepuit“ statul cu încă 2,5 miliarde» (cf. Gazeta Oltului, 12 Iulie 2007). Deci, cu „încă“… Aşadar, o mai făcuse.

Bercea Mondial, ca orice ţigan talentat – dar nu la muzică, ci la mişmaşuri –, s-a gîndit să fie şi echidistant: după relaţiile pe care şi le-a făcut cu judecătoarea Maria Huza – membră a Magistraturii, adică a uneia dintre cele trei puteri în stat, dar care avea simpatii P.S.D.-iste, fiind prietenă apropiată cu Rodica Stănoiu, ministrul P.S.D-ist al Ju$tiţi€i“ şi, deci, membră Executivului, a doua putere în stat –, Bercea Mondial şi-a atras aprecierea competentă a lui Theodor Stolojan-Scrîşnet, proaspătul lider al tînărului partid P.L.D. (crisalida de stînga a P.N.L., pînă să se metamorfozeze în fluturele de stînga-dreapta P.D.-L.). Cum avea şapte puradei, probabil a căutat să le găsească naşi în tot eşichierul politic. Dar, chiar dacă nu a acoperit toate partidele parlamentare, a dat lovitura cu Theodor Stolojan-Mondialu’, căci putem să-i zicem şi aşa, fiindcă rezonează cu „Bercea Mondialu’“, şi în mod la fel de întemeiat: Theodor Stolojan-Frankeistein a luat o sinecură bună ani buni la Banca Mondială. Revenit în prim-plan din cavoul politic în care-l băgase, cu lacrimi în ochi, fostul lui prieten Traian Băsescu, a dobândit o mare influenţă. Adică exact de ceea ce are cea mai mare nevoie Bercea Mondialu’. Mai ales că se puseseră gaborii pe el: «Poliţişti-spectatori, inspectori ITM neputincioşi şi funcţionari din Primăria Slatina cu nervii întinşi la maximum, acesta este tabloul după incursiunea de ieri la şantierul lui „Bercea Mondial“, din centrul municipiului. (…) „Poliţiştii au stat în maşină, au zis că ei nu se bagă, iar inspectorul trimis de şeful de la ITM a spus că nu poate să facă nimic, pentru că lucrările în şantier nu le face o firmă, ci persoane fizice, pe care nu le poate controla. Asta este! Instituţiile statului nu fac nimic, doar aruncă pisica dintr-o parte în alta, iar Bercea construieşte în continuare şi-şi bate joc de un oraş întreg“, a spus ieri viceprimarul Matei» (Alina Mitran „Poliţia şi ITM-ul s-au declarat neputincioase în faţa tupeului lui Bercea“, Gazeta de Olt, nr. 1215, 26 Martie 2008).

Şi asta nu e tot! Protecţia asigurată interlopului Bercea Mondial de criminala reţea juridico-politică, în care a tronat ex-judecătoarea Maria Huza, a fost atît de eficientă, încît a provocat conflicte între – n-o să credeţi! – Poliţie şi Parchet, după reţeta frecvent evocată în presă: „Poliţia îi arestează, iar Parchetul îi eliberează!“ Aşa s-a întîmplat şi cu tatăl finului Mariei Huza: „Se vorbeşte tot mai intens despre un scandal de proporţii izbucnit între reprezentanţii Poliţiei şi cei ai Justiţiei. Scandalul a fost provocat de modul cum a fost soluţionat dosarul de evaziune fiscală întocmit pe numele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Se vorbeşte tot mai clar despre faptul că reprezentantul Parchetului a comandat o expertiză care ar fi fost plătită de Bercea. În acest fel, soluţionarea cauzei cu N.U.P. a fost o simplă formalitate. Pare, însă, neverosimil ca, pornindu-se de la o evaziune probată de 70 miliarde lei vechi, nu s-a găsit nici un fel de probă incriminatorie în dosare. Numai dacă sunt analizate cu atenţie actele de vânzare-cumpărare, făcute publice prin intermediul ziarului nostru, se pot trage concluzii edificatoare. Este neverosimilă atitudinea notăriţei Rodica Ruscu în raport cu interesele statului. Pe care trebuie să le apere prin statutul pe care îl are. În fapt, avem de-a face cu o întreagă reţea menită să întreţină infracţiuni foarte grave, pentru care cetăţenii simpli ai acestei ţări plătesc cu greu şi îndesat. Realitatea sumbră că unul ca Bercea Mondial are bani să cumpere un întreg sistem este înfiorătoare“ (Dan Bălăşescu, „Crime financiare“, Gazeta de Olt, nr. 792, 9 octombrie 2006).

Aşadar, să sintetizăm din cine este constituită reţeaua incriminată, aici – „în abstract“, cum ar zice tizul său, Dan Lupaşcu, preşedintele C.S.M.-ului în vremea descrisă de aceste articole vehemente de presă –, de ziaristul oltean Dan Bălăşescu: judecătoarea Maria Huza-Escroaca-Principală, profesoară de drept-curmeziş, autoare de manuale juridice, cu tropism de stînga, prin simpatia sa faţă de Rodica Stănoiu, profesoară de drept, ex-ministru de Ju$tiţi€, deputată P.S.D.; politicianul-Megapower Theodor Stolojan-Mondialu’, ex-expert contabil la Institutul de Economie Mondială, sinecurist la Banca Mondială, ex-ministru, ex-prim-ministru; ex-viceprimarul P.D.-ist Gabi Diaconu, notăriţa Rodica Ruscu-Falsificatorea, apoi procurori-încă-anonimi-fără-număr şi alţii. Sub aspectul culorii politice, Stolojan-Mondialu’ este cel mai policrom: fost comunist de elită, fost premier F.S.N., fost ministru P.D.S.R., fost preşedinte al P.N.L., care a fost înlăturat de actualul coleg P.D.-L.-ist Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă. Toţi, unul şi unul. Nici nu mai am substantive şi epitete ca să le descriu calităţile negative. Toţi roiesc în jurul ţiganului Bercea Mondialu’, expert, şi el, în escrocherii. Şi unde este atîta expertiză, există şi voie bună. Vedeţi ce voioşi sunt în poza alăturată?! Nici puradeii, nici piranda lui Bercea Mondialu’ (v. foto, în dreapta lui „Dragă Stolo’“) nu sunt intimidaţi de personalitatea marelui politician Theodor Stolojan-Scrîşnet. Ei formează „nucleul dur al corupţiei“, în care este implicată, cel puţin teoretic, şi prof. univ. dr. Rodica Stănoiu, deputată P.S.D., întrucît ea a creat respectiva sintagmă pe cînd era ministru de Ju$tiţi€. În comparaţie cu această „elită“ a politicii şi Ju$tiţi€i, ţiganul Bercea Mondialu’ – şi el chiar aşa îşi zice cu mîndrie, Bercea Ţiganu’ – este un semianalfabet sau sferto-, ba, poate, chiar octo-analfabet. Dar, fapt pozitiv pentru imaginea Românei în lume, nu este discriminat! Dimpotrivă, toţi roiesc în jurului ca musca pe excremente. Oricum, exemplul său atestă în mod irefutabil că Consiliu’ „Naţional“ (care, de fapt şi de drept, este antinaţional!) pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) este absolut inutil, după cum este şi absolut de ilegitim – de aceea absolut periculos pentru Naţiunea Română.

2. 2. Indignitatea Consiliul Superior al Magistraturii

La fel, ne imaginasem că, totuşi, Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.) – instanţa supremă care judecă abaterile profesionale, morale şi imorale ale magistraţilor – va decide eliminarea ex-judecătoarei Maria Huza din sistemul juridic şi o va trimite în faţa instanţei de judecată penală. Aş!, cum să facă C.S.M.-ul aşa ceva, cînd el a fost împănat cu indivizi ca procurorii Alexandru Ţuculeanu (care nu i-a anchetat pe mineri, care l-a arestat pe Mugur Ciuvică pe stradă, nevinovat fiind etc.) şi Ilie Picioruş (care l-a determinat pe procurorul Cristian Panait să se sinucidă etc.), cu privire la care le cerusem, într-o scrisoare deschisă publicată simultan în trei reviste, preşedintelui României Ion Iliescu, premierului Adrian Năstase, ministresei Rodica Stănoiu şi altora, să-i trimită în minele de uraniu?! Chiar dacă preşedintele Ion Iliescu et comp. nu ştiau pentru care vină anume, cei doi indivizi ştiu! Şi, apoi, în calitate de preşedintă a Tribunalului Bucureşti, Maria Huza fusese membră a C.S.M. Şi cum să dea membrii C.S.M. într-o (fostă) colegă de-a lor?!

Această părtinire absolut condamnabilă este relevată foarte clar de presă: «Procurorul-şef al D.N.A., Daniel Morar, a acuzat, ieri, membrii C.S.M. că i-au permis Mariei Huza să-şi facă apărarea în faţa lor, contrar legii. Şeful C.S.M., Dan Lupaşcu, a luat şi el atitudine, apărîndu-şi, încă o dată, colega. Judecătoarea Maria Huza – urmărită penal de procurorii D.N.A., după ce ziarul Cotidianul a dezvăluit faptul că Huza şi-a achiziţionat un apartament cu 4 camere în centrul Bucureştiului cu dobîndă subvenţionată de stat şi în rate pe 15 ani – a acuzat, miercurea trecută, în şedinţa C.S.M., că ministrul Justiţiei, Monica Macovei, face presiuni legate de anchetarea sa de către D.N.A., susţinînd că procurorul care face ancheta este „un apropiat“ al acesteia. Huza a susţinut că procurorul care o cercetează va „răspunde“. Morar a criticat şi atitudinea membrilor C.S.M., care i-au dat voie Mariei Huza să se apere în plen. „Vreau să le amintesc membrilor C.S.M. că au fost aleşi acolo pentru a asigura independenţa Justiţiei“, a spus el. Şeful D.N.A. i-a acuzat pe unii dintre membrii C.S.M. că au serioase lacune în domeniul dreptului procesual şi i-a transmis Mariei Huza că „nu are nici un privilegiu legal, are aceleaşi drepturi şi obligaţii ca orice persoană cercetată şi va trebui să se prezinte la audieri atunci cînd va fi citată“.

În replică, preşedintele Consiliului, Dan Lupaşcu, susţine că „poate este bine să regîndim relaţia de comunicare dintre instituţiile noastre“. Şeful C.S.M. a arătat că, în situaţia în care membrii Consiliului „au lacune, vor încerca să le înlăture, dar mai întîi să vadă în ce constau acestea. (…) „De altfel, numai o parte dintre colegii noştri au găsit de cuviinţă să intervină, facînd aceste intervenţii de principiu şi nu neapărat pe cazul concret. În Consiliu, problema a pus-o un membru al Consiliului, doamna judecător Huza“, a mai spus Lupaşcu („Cristina Hurdubaia, Ionel Stoica, „Cazul Huza încaieră C.S.M.“, în Cotidianul, 23 noiembrie 2005)». Oricum, Maria Huza avea să se fofileze cît mai mult, inclusiv pretextînd că ar fi avut o viroză. Vedeţi cum se apără între ei?! Şi acest Dan Lupaşcu mai vorbea şi de „principiu“. Desigur, avea în vedere principiul haitei: „Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, l-a admonestat pe preşedintele C.S.M., Dan Lupaşcu, că a scos nota de inspecţie privind-o pe Maria Huza, cu cîteva secunde înaintea şedinţei prelungite. Preşedintele Tribunalului Bucureşti, Maria Huza, a refuzat să iasă din sală în momentul deliberărilor în care se decidea soarta ei (…) Verdictul dat de Consiliu a fost, în fapt, o ruşinoasă fugă de decizie. Judecătorii C.S.M. au hotărît, în unanimitate, să nu facă nimic în acest caz şi să aştepte ca dosarul Mariei Huza, aflat la Parchetul Sectorului 1, ca urmare a plîngerii formulate de redacţia ziarului Cotidianul, să fie soluţionat şi, pe urmă, …mai văd ei!“ (Adina Anghelescu, Răzvan Savaliuc, „Circul Huza la Consiliul Magistraturii“, Ziua, nr. 3250, 18 febr. 2005, p. 10).

Culmea ironiei, „Raportul pe justiţie al Comisiei Europene cere (…) C.S.M. să asume o poziţie lipsită de echivoc în combaterea corupţiei la nivel înalt în contextul dezbaterii din Parlament“. Dar, atîta vreme cît o fostă colegă de-a lor este absolvită de crimele comise, C.S.M. nu poate fi o instanţă morală şi profesională care să diriguiască problemele Justiţiei, necum să combată corupţia.

2. 3. „Huza a minţit în iunie, nu în august!“

În sfîrşit, ne imaginasem că, totuşi, oamenii cinstiţi din Ju$tiţi€ vor continua în mod serios ancheta, pentru ca ex-judecătoarea Maria Huza să fie pedepsită după cum merită: cu ani grei de pîrnaie; dacă nu de alta, măcar să se dea un exemplu pentru a-i descuraja pe ceilalţi infractori din Magistratură. De asemenea, ne imaginasem că, totuşi, Parchetul va acţiona consecvent – măcar pentru a-şi apăra prestigiul, şi aşa destul de şifonat –, întrucît acuzaţiile aduse de presă erau multe, grave şi bine documentate. Dar nici Parchetul nu s-a sesizat pe el, căci conlucrase anterior cu judecătoarea Huza şi nu putea să dea în ea, de vreme ce şi C.S.M.-ul îi luase apărarea, iar mulţi magistraţi din Parchet fuseseră colegi de facultate cu ea, tot aşa cum Rodica Stănoiu îi fusese colegă de catedră. E-adevărat că, pentru a se arunca praf în ochii opiniei publice, s-a procedat la un simulacru de anchetă şi, ca urmare, faimosul procuror Doru Ţuluş, de la D.N.A., a trimis-o în judecată penală, procesul tergivesîndu-se, pînă acum două luni, la Judecătoria Sectorului 3. Dar aici a dat peste foştii ei subalterni, de pe cînd era preşedinta Tribunalului Bucureşti. Rezultatul? Dacă nu l-aţi aflat, citiţi-l acum şi cruciţi-vă: „Maria Huza, achitată pe motiv că a minţit în august, nu în iunie“ (sic) (cf. Dorin Petrişor, în Cotidianul, 16 mai 2008). Întreaga panoplie a ticăloşiilor avocăţeşti a fost pusă la bătaie de către judecătorii şi procurorii implicaţi pentru a „întemeia“, cu gîndirea lor „suverană“ şi cu persoana lor inamovibilă, esenţa acestei măgării juridice: a fost achitată pe motiv că „nu ar exista toate elementele unei infracţiuni“! Şi, pentru ca toată clica magistraţilor să achieseze la această crimă juridică – deoarece „măgărie“ este prea puţin şi inexact zis – şi să pună bomboana pe tort, tocmai «acuzarea a cerut absolvirea de vină a acesteia, instanţa constatând faptul că infracţiunii „îi lipseşte unul din elementele constitutive“». Adică tocmai procurorul care trebuia să o acuze, tocmai el a iertat-o!!!

Vedeţi de ce am mai scris, în alte articole, că, la „Revoluţie“, trebuiau împuşcaţi, în primul rînd procurorii şi judecătorii şi abia, apoi, unii dintre cei din Securitate şi Miliţie?! Pentru că magistraţii au fost cei mai vinovaţi în regimul socialist (desigur, cu excepţia politrucilor, care au fost primii vinovaţi), după cum sunt şi acum.

Parvenită ordinară cu aere de mare doamnă, are şi un tupeu formidabil: „Fosta preşedintă a Tribunalului Bucureşti, Maria Huza, trimisă în judecată de D.N.A. pentru corupţie, cere instanţei să oblige Ministerul Justiţiei să-i plătească, pentru perioada 2002-2006, sporul acordat magistraţilor care judecă fapte de corupţie“ („Maria Huza, judecata pentru corupţie, vrea spor de corupţie!“, Agenţia de ştiri Kappa, 05.09.2007).

Într-adevăr: «Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie au decis, contrar unei legi votate de Parlament, ca toţi judecătorii şi magistraţii din România, împreună cu personalul auxiliar, să primească un spor de 50% din salariu pentru „stres“. Decizia va costa statul zeci de milioane de euro pentru că se aplica retroactiv începînd cu anul 2000. Guvernul este forţat să găsească resurse financiare de zeci de milioane de euro pentru a plăti, retroactiv, leafa pe ani de zile a tuturor judecătorilor, procurorilor şi personalului auxiliar din România» (Răzvan Savaliuc, „Justiţia stresată“, Ziua, nr. 4222, 3 mai 2008). Pentru ei, principiul neretroactivităţii legii a devenit al retroactivităţii! Cum spuneam, la ei „Legea“ se cheamă de se numeşte „Fărădelegea“! Iată de ce guvernul nu are bani să mărească salariile şi pensiile amărîţilor din România: pentru că „partea leului“ a fost adjudecată de crema corupţilor din ţară!

2. 3. „Corb la corb…“

Aşadar, Maria Huza nu a fost pedepsită în nici un fel, ceea ce dovedeşte că acei oameni cinstiţi, deontologii din Ju$tiţi€ nu există. Sau sunt atît de puţini încît nu mai au nici o pondere calitativă pozitivă. Pentru că, în fond, chiar dacă sunt cinstiţi „în-sine-şi-pentru-sine“ – cum zice Hegel –, dar nu sunt cinstiţi inclusiv „pentru noi“, adică dacă nu îi denunţă pe corupţi, atunci devin complici prin tăcere, prin tăinuirea ilegalităţilor. Exact cum argumentasem eu în articolul de mai sus, acum doi ani, argumente pe baza cărora făcusem, în mod întemeiat, propunerile – pe care le avansasem, în alte publicaţii, ca Naţiunea, Ancheta, Justiţiarul – cu 7-8 ani în urmă: necesitatea introducerii a două amendamente esenţiale la Constituţie, 1) prezumţia de vinovăţie a magistraţilor şi 2) scoaterea procurorilor din categoria magistraţilor, aşa cum este situaţia – în privinţa acestora din urmă – în Occidentul în faţa căruia, sub alte aspecte, oficialii români se ploconesc pînă la pămînt.

Evident, ne imaginasem noi multe, dar nu ne-am imaginat şi că realitatea va fi atît de complexă şi de inextricabilă. Şi nici că Ju$tiţia din România este atît de coruptă, de murdară, populată cu o faună de o turpitudine inimaginabilă, al cărei exponent este Maria Huza.

Într-adevăr, realitatea românească este înfiorătoare, cum constata, extrem de revoltat, ziaristul Dan Bălăşescu. Dar, „realitatea întrece orice imaginaţie!“ – cum remarcase, surprins, premierul Winston Churchill, cînd Rudof Hess a aterizat, în secret, în Anglia. Realitatea românească actuală atestă că, între timp, ex-judecătoarea Maria Huza a fost absolvită de către colegii ei judecători şi procurori de orice ilegalitate, iar acum practică o meserie liberală şi liberă de orice răspundere: avocatura! Adică e bine-mersi, „munceşte“ mai mult, e-adevărat, dar câştigă la fel de bine, deşi zidurile puşcăriei plîng după ea. Dar cine să o trimită acolo?! Franco Frattini, care, ca comisar al U.E., trăgea România de urechi pentru că nu ia măsuri contra corupţilor?! Tocmai acest Frattini care, acum, îi fugăreşte pe bieţii ţigani emigraţi din România, ca să ducă un trai mai bun, fără Maria Huza et comp.?! Dar unde ne trezim?! Ia să ne trezim la realitate! Acum, cît nu este prea tîrziu! Pentru că de o revoluţie veritabilă nu mai punem prea curînd. Sau, poate, cu scumpirile astea enorme, cine ştie…

Protest la Palatul de Justiţie împotriva corupţiei magistraţilor